Un personaj care dădea farmec străzii: Romică!

(Un necrolog din 2008)

Romică, un actor grăbit

Boema timişoreană e în doliu. Romică, adultul cu suflet de copil, cel care a animat, ani la rând, Corso-ul din oraşul de pe Bega, a fost răpus, cu puţine zile în urmă, de ciroză hepatică. Asemănarea frapantă, dar şi cultivată, cu Hitler, ca şi inventivitatea de care dădea dovadă pentru a întreţine o atmosferă veselă în jurul său l-au transformat pe „scamatorul străzilor” într-un adevărat personaj, extrem de popular în urbe.

Tanti Reghina
Cine nu l-a cunoscut pe nonconformistul Romică, nu se poate lăuda că are cultură generală de timişorean. Romi Rusu, pe numele lui adevărat, se prezenta tuturor drept Romică. Data naşterii din buletinul său, 30 octombrie 1960, nu era însă şi data reală, pe care nu o mai ştia nici mama lui, Reghina. Mamă care l-a abandonat, la doar două luni, în unul din parcurile centrale din Cluj. Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în „Scânteia”. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă „rolului” de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul „tanti Reghina”. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur.

Omul hotelurilor
Nu s-a angajat niciodată, pentru că a câştigat, mereu, suficienţi bani imitându-i pe alţii. Spectacolul pe care îl da Romică în Piaţa Operei făcea întodeauna deliciul trecătorilor. Ambiţia lui: să se poată întreţine singur şi, mai mult, să-şi permită să se învârtă în „lumea bună”. Era unul dintre cei mai fideli clienţi ai hotelului „Timişoara”. Acolo i-a cunoscut pe adevăraţii artişti: Ştefan Bănică, Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Jean Constantin sau Florin Piersic. La toţi le-a furat câte ceva, dar a înapoiat, conştiincios, obiectele. A păstrat, cu sfinţenie, atât fotografiile cu monştri sacri, cât şi ziarele în care aceştia au apărut de-a lungul timpului. Din lumea lui Romică făceau parte chiar şi politicieni. Pe mulţi dintre ei i-a cunoscut la hotel Central, sau la Continental. Era chemat la mai toate chefurile şi petrecerile pentru că, întotdeauna, simpla lui prezenţă garanta buna-dispoziţie şi spectacolul.

Cleptomania
Despre Romică se ştia că poate să fure orice, de la oricine, cât ai zice „ceas”. Nu făcea niciodată un titlu de glorie din această „virtute” şi înapoia păgubiţilor obiectele subtilizate într-o secundă de neatenţie, contra unor sume modice. „Spectacolul” trebuia plătit. Pe stradă, nu fura niciodată de la oamenii săraci, pe care s-a străduit să-i distreze cum ştia el mai bine. Drukerii timişoreni îşi amintesc cu zâmbetul pe buze şi de spectacolele pe care Romică le da la stadion, acolo unde, atât jucătorii adverşi, cât şi arbitrii erau „pictaţi” cu apelative care stârneau râsul tuturor.

Casa de la Primărie
În ultimii ani, Romică nu a mai putut ţine pasul cu economia de piaţă: nu şi-a mai putut permite să achite contravaloarea camerelor închiriate la hotelurile din zona centrală a oraşului. Primăria i-a repartizat un apartament într-o casă naţionalizată. Aşa a ajuns om la casa lui, pentru prima oară. Spunea, mereu, că femeile l-au dezamăgit şi că s-a obişnuit cu statutul de burlac mai mult sau mai puţin fericit. Acest lucru nu l-a împiedicat să arate mai tot timpul ca „scos din cutie”, cu pantalonii şi cămăşile călcate la dungă. Cu toate că pe stradă deborda de bucurie şi, pe oriunde trecea, veselia şi farsele nu conteneau, în sinea lui, Romică era nefericit. Ducea o viaţă tristă, iar strada îl ajuta să scape de apăsări, să „evadeze” într-un fel din universul lui interior, acolo unde se cuibărise în ultimul timp şi boala.

Ultima zi
În urmă cu câţiva ani, fusese diagnosticat cu ciroză hepatică. Pensia de boală, mizeră, de abia îl putea menţine pe linia de plutire. Cancerul i-a măcinat ficatul până în ziua în care medicii nu au mai putut să îl ajute. Vineri, 6 iunie, şi-a adus aminte de îngeri, a închis ochii, şi-a făcut curaj şi spiritul său s-a ridicat la cer, să imite viaţa. Şi, cine ştie, poate că acolo nu va mai fi amendat pentru talentul său.

Întâlnirea cu Iosefini
Romică l-a impresionat chiar şi pe renumitul scamator Iosefini. Aflat la cumpărături în Timişoara, după un spectacol, iluzionistul nu a scăpat de iuţeala de mână a expertului în portofele. După ce i-a furat ceasul de aur de la mână, Romică s-a dus la artist şi l-a întrebat, tacticos, cât este ora. Replica lui Iosefini a fost memorabilă: „Domnule, spune-mi cum ai făcut şi ceasul e al tău!” Romică i-a arătat şmecheria, dar a preferat banii în locul trofeului. Marele Iosefinii şi-a răscumpărat ceasul în schimbul vechii bancnote cu Bălcescu, tariful standard la vremea respectivă.

Mobilul lui Tabără
În urmă cu şapte ani, Romică a reuşit să facă dispărut mobilul cunoscutului jurnalist de televiziune Cristian Tabără, vedeta Pro TV, care se pregătea pentru o transmisiune în direct din faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara. Norocul jurnalistului a fost că acesta îl cunoştea pe Romică din anii studenţiei petrecuţi la Timişoara şi şi-a dat repede seama cine l-a lăsat fără telefon. Era chiar mobilul fără care nu putea realiza transmisiile televizate.

Poliţist cu „tupeu”
Romică era omul spectacolului stradal. Popularitatea lui l-a ferit de amenzile poliţiştilor. Într-una din zile, s-a enervat când un timişorean a aruncat un muc de ţigară pe jos şi a început un discurs despre patriotism şi curăţenie. Un poliţist mai nou în branşă, care nu îl cunoştea, a avut chiar „tupeul” să îl amendeze. Deşi trecătorii s-au distrat copios, lucrul acesta l-a costat pe Romică 400.000 de lei vechi, bani buni la vremea respectivă. Şi pentru că nu şi-a plătit amenda la zi, a primit acasă chiar o citaţie de la Judecătoria Timişoara. Nu s-a mai prezentat la tribunal, deoarece a fost convins că până la urmă îl va „scoate” cineva. Ceea ce s-a şi întâmplat!

Un articol de Horaţiu Ardelean, Bănățeanul, 30 decembrie 2008

Foto: Adrian Pîclișan