Un personaj care dădea farmec străzii: Romică!

septembrie 21, 2012 Lasă un comentariu

(Un necrolog din 2008)

Romică, un actor grăbit

Boema timişoreană e în doliu. Romică, adultul cu suflet de copil, cel care a animat, ani la rând, Corso-ul din oraşul de pe Bega, a fost răpus, cu puţine zile în urmă, de ciroză hepatică. Asemănarea frapantă, dar şi cultivată, cu Hitler, ca şi inventivitatea de care dădea dovadă pentru a întreţine o atmosferă veselă în jurul său l-au transformat pe „scamatorul străzilor” într-un adevărat personaj, extrem de popular în urbe.

Tanti Reghina
Cine nu l-a cunoscut pe nonconformistul Romică, nu se poate lăuda că are cultură generală de timişorean. Romi Rusu, pe numele lui adevărat, se prezenta tuturor drept Romică. Data naşterii din buletinul său, 30 octombrie 1960, nu era însă şi data reală, pe care nu o mai ştia nici mama lui, Reghina. Mamă care l-a abandonat, la doar două luni, în unul din parcurile centrale din Cluj. Era chiar ajunul Crăciunului când a fost găsit pe o bancă de doi pensionari, care l-au predat la Miliţie. De acolo a colindat prin multe orfelinate, până când o doctoriţă de la un leagăn din Suceava a dat un anunţ în „Scânteia”. Aşa şi-a regăsit mama. S-a mutat la ea, la Giulvăz, un sat din apropierea Timişoarei, la vârsta de 12 ani. După experienţa orfelinatelor, nu s-a acomodat însă „rolului” de fiu şi nu a reuşit să i se adreseze mamei decât cu apelativul „tanti Reghina”. La 14 ani, a devenit copil al străzilor şi de atunci s-a străduit să se descurce de unul singur. Citește mai mult…

Ce mănânci când mergi la sală?


Dr. Serban Damian, nutritionist sportiv la Centrul de Nutritie Superfit, intr-un interviu acordat postului Antena 1 despre alimentatia celor care merg la sala

Categorii:Nutritie, Sport

Albinele sunt pe cale de dispariție?!

aprilie 21, 2012 3 comentarii

Dispar albinele, iar lipsa mierii va fi cea mai mica problema. Foametea e marea amenintare! Peste 70 la suta din productia mondiala de alimente e asigurata de polenizare. Specialistii straini vorbesc chiar despre o „criza de albine” in tarile occidentale.

Cand albinele ar disparea, omenirea ar mai trai pe pamant doar patru ani, a spus Albert Einstein. Un scenariu apocaliptic. Insa, trebuie sa stiti ca doar anul trecut, in marile tari, numarul familiilor de albine s-a injumatatit.

Pesticidele omoara insectele. Specialistii spun ca le distrug sistemul nervos. In plus, tot mai multi paraziti au lasat stupinele goale in ultimii ani. Fenomenul e intalnit mai ales in tarile intens industrializate. De exemplu, anul trecut Banca agricola americana a declarat ca numarul coloniilor de albine care nu supravietuiesc in SUA de la an la an a ajuns la 35%.

Polenizarea asigura peste 76% din productia mondiala de produse alimentare si peste 84% din speciile de plante.

Cu toate acestea, autoritatile romane nu sunt in alerta. In tara noastra exista multe terenuri neexploatate, asa ca albinele resimt mai putin poluarea.

Anul trecut in Romania s-au produs peste 20.000 de tone de miere de albine, dintre care mai bine de jumatate din a fost exportata. In tara noastra, un kilogram de miere trudita de albinele noastre costa in jur de 20 de lei.

Categorii:apicultură

Setaţi pe „anti-băse”

Nu îmi vine să cred câtă isterie pot stârni declaraţiile cârmaciului mariner de la Cotroceni. Există o masă de oameni lobotomizaţi care sunt setaţi de stângişti la două cuvinte: „Jos Băsescu!” Orice zice Băsescu, ei nu pot analiza şi nici nu pot da altă replică decât cele două cuvinte cu care au fost înzestraţi de media. Nu sunt capabili să treacă de ambalaj sau de titlul unui articol. Majoritatea celor ieşiţi în stradă habar nu au despre ce este vorba. Dar ei ies  în stradă în numele celor două cuvinte… Trist e că au ajuns iarăşi în Piaţa Operei, locul în care, în 1989, timişorenii au căzut răpuşi de gloanţe şi au sfinţit acel loc cu sângele martiriului lor. O regulă arhicunoscută este că în acea Piaţă NU SE FAC NICIUN FEL DE MANIFESTAŢII POLITICE! Există o hotărâre de consiliu local care interzice expres astfel de manifestaţii politice. Nu au înţeles asta vitele pesediste nici în 1 decembrie 2009 când au venit să îşi întindă cârpele roşii bolşevice pentru a-i face campanie electorală celui mai tâmpit candidat la preşedenţia României, Mircea Geoană. Ca orice criminali, s-au întors la locul crimei, după 20 de ani. Aş fi vrut astăzi să am o flegmă mare, uriaşă, pe care să o arunc deasupra tuturor acelora ce s-au adunat în Piaţa Operei pentru a folosi acel loc în scopuri politice.

Revenind la gaşca fără busolă, cea „anti-băse”, nu pot decât să concluzionez că în cazul în care Băselu ar deveni anti-gay, ăştia ar deveni automat homălăi şi şi-ar trage-o prin parcuri.

Să fie clar, nu sunt un fan al Băsescului, cu atât mai puţin al stângiştilor uselişti. Îi detest şi pe unii şi pe ceilalţi, doar scârba o impart în proporţii diferite. 

Din cartier: bodega a fost înlocuită de un aprozar!

Anul trecut cred că a adus în cartierul
meu un singur lucru bun, dar unul chiar bun. Bodega care era acolo de vreo 20 de ani a dispărut şi locul ei a fost luat de un aprozar. Miraculos. Dacă cei ce deţin aprozarul ar fi şi producători ar fi deja prea minunat.

Categorii:Uncategorized

Lapte şi ouă la automate. Alimente sănătoase la preţuri de producător!

septembrie 18, 2011 2 comentarii

Zilele trecute am avut ocazia să discut cu cineva despre lapte şi oua. 🙂 Poate părea un subiect banal, dar am reuşit să schimbăm multe informaţii despre calitatea laptelui la aparate şi despre lansarea la nivel mondial a primului automat de ouă bio. Şi un motiv de mândrie naţională şi nu cred că este o exagerare: proiectul cu automate de oua aparţine unor tineri inimoşi din România, chiar din Timişoara noastră. Felicitări şi vă îndemn să le vizitaţi siteurile www.joiana.ro (unde au un blog, un forum, ştiri din domeniul agro-alimentar, informaţii generale despre lapte, servirea laptelui crud la automate) al firmei Joiana Franciză şi www.eggvendingmachines.com & www.automatedeoua.ro al VENDMACH CONSULTING. Promit că voi reveni cu alte noutăţi legate de automatele de lapte şi cele de ouă pentru că sunt proiecte interesante care merită multă atenţie.

O copie caraghioasă: „Straja Ţării”, organizaţia încropită la ordinul regelui Carol II

septembrie 15, 2011 Un comentariu

Frustrat până peste măsură de refuzul Mişcării Legionare de a-i fi conducător, regele  Carol II  şi-a creat o parodie de organizaţie numită Straja Ţării (Străjeria).

Priviţi cartea poştală de jos. E de un penibil absolut. Tineri „străjeri” purtând măşti de gaze şi executând un salut imperial roman pentru un rege grandoman.

Fotografia este realizată în anul 1940, conform siteului anticariatultau.ro care a scos-o la vânzare la preţul de 49 de ron. Mărimea fotografiei este de 18 cm lăţime şi 24 cm înălţime.

Medalie „Liga Regională Banat”

Medalie Renaşterea Banatului


Căutând medaliile Diviziei „Tudor Vladimirescu”, am găsit o medalie care este legată de istoria bănăţeană. Ea se află scoasă la vânzare aici, la preţul de 125$. Imaginea nu este suficient de bună pentru a desluşi fiecare element al medaliei pe care totuşi reuşesc să citesc: LIGA REGIONALA BANAT. Pe verso este acvila română

înconjurată de lauri, pe cap are coroană, în cioc o Cruce, într-o gheară un sceptru, iar în cealaltă o sabie. Deasupra, acronimul F.R.B. Dacă ne luăm după descripţia care însoţeşte piesa acestea ar reprezenta: Frontul pentru Renaşterea / Regenerarea Banatului.

Adunate de pe net: insigne ale Diviziei „Tudor Vladimirescu” scoase la mezat la preţuri incredibile pentru însemnele unei găşti de trădători

ianuarie 14, 2011 2 comentarii

Am văzut pe blogul Lupta NS un post despre banderolele Armatei Naţionale Române (armată creată de membrii Mişcării Legionare din Germania) scoase la vânzare pe un site de profil. Preţul cred că e unul rezonabil dacă relicvele sunt autentice. Am zis să fac şi eu oarece „săpături” şi să caut insigne, banderole , alte însemne şi distincţii ale „celeilalte părţi”, ale membrilor Diviziei „Tudor Vladimirescu” creată de sovietici pentru a lupta împotriva fraţilor lor români. Ăia nu erau voluntari, ca primii, erau prizonieri de război români, care au ales să treacă de partea inamicului (crimă de înaltă trădare pe timp de război). Avea drept comandant pe col. Nicolae Cambrea, ca şef de stat major pe lt.-col. Iacob Teclu şi ca adjunct politic pe col. Mircea Haupt. Încă de la constituire divizia făcea parte din sistemul sovietic militar şi doar după instaurarea deplină a comunismului în România devine parte a sistemului militar românesc, aducându-şi din plin contribuţia la comunizarea sistemului militar românesc, conform wikipedia. Am găsit o medalie, de vânzare aici. Preţul e unul astronomic: 1300 $- 1400 $ !!!Deşi samsarii care au scos-o la licitaţie o recomandă ca o frumoasă piesă, ea rămâne o tinichea despre care mă îndoiesc şi că ar fi veritabilă, eu am găsit doar 3 medalii, publicate în articolul din Colecţionarul Român nr. 5 / 26.06.06 şi postate pe forumul transylvanian-numismatics care nu se aseamănă cu cea scoasă la vânzare. Poate apare cineva care face lumină….

Insigne Divizia Tudor Vladimirescu

Nici bancile nu mai sunt ce au fost?!…

Ieri seara am fost sa depun niste bani la o banca. Ma rugase un prieten sa ii cumpar ceva de pe internet, prin pay pal.

Am alergat la Raiffeisen Bank, sucursala centrala din Timisoara, cu program pana la 18.30. Am ajuns acolo la ora 18.33. Usa inchisa. Inauntru, o mare adunare, cred ca erau stransi absolut toti angajatii bancii. Bat in geam, apare un tinerel care imi spune ca nu imi poate lua nimeni banii, am ajuns prea tarziu.

„Hei, sunt doar 3 minute, va rog, luati-mi banii!!” Omul ramane ferm pe pozitie, „nope”.

A dracului treaba, sa refuze o banca sa iti ia banii??? Ce vremuri stranii traim, dom’le…

Azi am fost din nou. Printre primii de data asta!!! Aflasem ca ieri seara a fost o sedinta in care se stabilea planul de marketing pentru atragerea clientilor. Sa mori de ras.

Categorii:Banci